Pe data de 18 decembrie s-a dar solutia in dosarul numarul 5064 la tribunalul Ploiesti prin care se aproba cererea de aprobare tacita a PUZ-ului firmei ELF. Adica a documentului acela respins de agentia de mediu care dupa 3 zie a fost aprobat ca valabil.
Asadar nu mai este nevoie de decizia Consiliului Local Magureni pentru a se aproba PUZ-ul, acesta se aproba tacit. De ce? Pentru ca Consiliul Local nu a dat niciun raspuns la solicitarea ELF de aprobare a PUZ-ului la timp, adica in termen de 30 de zile de la solicitare. Din aceasta cauza legea le aproba PUZ-ul tacit.
Adica am pierdut lupta cu cei de la ELF, cel putin pentru moment. Legal, ei pot sa inceapa sa excaveze.
AVATAR - ilustrarea SF a luptei cetatenilor din Magureni impotriva "afaceristilor".

Da, chiar este o poveste foarte apropiata de ce se intampla acum la Magureni. Magurenarii sunt precum civilizatia Na'vi, umanoizii de culoare albastra si vreo 4 m inaltime, cotropitorii sunt oameni, la fel ca si "oamenii" de la ELF iar comuna este simbolizata de planeta Pandora care trebuie cotropita si secata de resurse "afaceristii minieri" ai viitorului (frate, nu scapam de astia nici peste 200 de ani).
Cotropitorii vin si cu armate proprii dupa resurse (probabil mercenari, lucru intalnit si la afaceristii din Magureni). Si in film exista mina la fel cum se spera sa existe si la noi. Numai ca ei au un trib unit care lupta impotriva cotropitorilor. La Magureni oamenii sunt "influentati" destul de repede sa schimbe taberele. Asadar tribul nostru nu este foarte unit. Si nici pe nenea Jake nu il avem de partea noastra sa ne ajute sa scapam de ucigasii naturii. Asa ca trebuie sa gasim alte solutii rapid.
Amuzanta paralela, nu?
Este un avantaj ca acest film seamana putin cu situatii precum cea de la Magureni sau, la o scara mai mare, cu Rosia Montana, poate astfel li-se vor deschide ochii generatiilor viitoare ca nu este bine sa faci rau altora ca sa iti astamperi tu poftele banesti.
O mica precizare care sper sa clarifice legatura mea cu Gazeta de Magureni...
Este cunoscuta legatura mea cu Gazeta de Magureni. Obisnuiam sa scriu articole aici prin care doream sa transmit un mesaj. Impreuna cu colegii mei am incercat de foarte multe ori sa educam cititorii si mai ales sa sadim un spirit civic bazat pe buna informare si pe bun simt.
Vorbesc la trecut deoarece nu am mai publicat un articol de cel putin un an de zile. Chiar daca in gazeta au mai aparut articole cu numele meu sau fost semnate cu adresa blogului magurenipenet.blogspot.com nu eu personal le-am scris.
Am apreciat activitatea gazetei in trecut si chiar si cand nu mai aveam nicio legatura cu aceasta. Aici scriau si inca mai scriu tineri foarte capabili care ar putea sa faca o cariera inca de pe acum in presa. Totusi, nu sunt de acord cu transformarea acestei publicatii intr-un instrument electoral.
Am ramas uimit cand pe un ziar in totalitate electoral aparea in dreptul functiei de "Redactor Sef" numele Gabriel Traistaru. Tin sa clarific aceasta greseala. Nu am niciun angajament scris cu Gazeta de Magureni pe baza caruia eu am primit functia de "redactor sef". Asadar nu am nici cea mai mica legatura cu editiile publicatiei mai ales cu cele partizane.
Tin sa fac aceasta precizare deoarece vreau sa evit asocierea numelui meu cu diverse partide politice fie ele la putere sau in opozitie. Opiniile mele politice ma privesc si nu le voi face niciodata publice utilizand mijlace de informare in masa.
Cu prietenie,
Gabriel Traistaru

Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)